Povestea noastră
Pe meleagurile noastre botoșănene, de aproape un secol, se prepară un cașcaval cu o savoare aparte, renumitul Cașcaval de Săveni. Rețeta tradițională de aici a constituit nucleul înființării, în anul 2014, a unității de procesare a laptelui S.C. VLASIE Company S.R.L.
Beneficiari ai unei finanțări prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, ne-am asumat misiunea de a produce brânzeturi de calitate, care respectă rețetele tradiționale, dar și normele și reglementările Uniunii Europene.
Vlăsie Company este o societate comercială înființată în anul 2010, ce activează în industria prelucrării laptelui. Fabrica are o suprafață de 310 m², o echipă de 30 angajați și o capacitate de prelucrare de aproximativ 10.000 de litri de lapte pe zi.
Vlăsie Company deține toate certificatele și autorizațiile necesare funcționării, inclusiv certificatul FSSC 22000.
Tradiția din fiecare produs
Oferta noastră alătură vestitului Cașcaval de Săveni o gamă diversificată de specialități, menite să răspundă unei piețe de consum în continuă schimbare. Viziunea noastră este de a păstra, proteja, produce și promova gustul și renumele produselor de odinioară, susținând fermierii autohtoni și economia românească.
Produse din lapte natural
Cașcavalul Vlăsie este produs din lapte colectat de la fermele din zona Vlăsinești. Prospețimea laptelui din gospodăriile și fermele locale, alături de specificul pajiștilor naturale, contribuie la gustul produselor noastre.
Personalul specializat îmbină priceperea în prelucrarea laptelui cu procedurile de igienă și tehnologiile de procesare, acordând atenție etapelor de preparare, maturare și ambalare.
Gama Vlăsie cuprinde cașcavaluri, rulade cu boia, piper sau șuncă, mozzarella, smântână, brânză proaspătă de vaci și unt.
Cașcaval de Săveni IGP
Pentru obținerea Cașcavalului de Săveni, laptelui de vacă i se adaugă cheag și sare. Metoda de preparare specifică zonei și timpul de maturare contribuie la formarea gustului și texturii sale.
Prin Asociația Producătorilor Cașcavalul de Săveni, ne-am implicat în demersurile pentru protejarea și recunoașterea europeană a denumirii.
În 2021, denumirea „Cașcaval de Săveni” a fost înregistrată ca Indicație Geografică Protejată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/657 al Comisiei.
Despre Vlăsinești
Situată într-un cadru natural deosebit, comuna Vlăsinești se află în partea central-estică a județului Botoșani, la aproximativ 37 km de reședința de județ și la 3 km de orașul Săveni. Este formată din satele Vlăsinești, Sârbi și Miron Costin.
Satul Vlăsinești este atestat documentar din anul 1446. Agricultura, creșterea animalelor și activitățile de prelucrare a produselor agricole ocupă un loc important în viața comunității.
Pajiștile naturale și terenurile fertile susțin tradiția produselor locale, pregătite atât în gospodării, cât și în unități de producție. Prin colaborarea cu fermierii din zonă, contribuim la valorificarea laptelui local și la dezvoltarea comunității din care facem parte.
Pentru noi, Vlăsinești înseamnă acasă. Aici ne-am construit povestea și aici continuăm să lucrăm, cu respect pentru oamenii locului și pentru meșteșugul transmis între generații. Prin produsele Vlăsie, ducem mai departe o parte din identitatea acestei comunități.
Produsele Vlăsie, aproape de tine
Găsești produsele noastre în magazinele proprii și la partenerii de retail și distribuție. Consultă locațiile și contactele disponibile. Sortimentul diferă de la un magazin la altul.
Construim parteneriate
Reprezinți un magazin, o companie de distribuție sau un restaurant? Discută cu echipa Vlăsie despre produsele noastre și posibilitățile de colaborare.